Istoria Daewoo Matiz

#1
Daewoo Matiz este o mașină din clasa mini produsă de constructorul sud-coreean de automobile Daewoo din anul 1998. A înlocuit Daewoo Tico, care era o variantă a lui Suzuki Alto din 1988. A fost produs și vândut sub diferite nume, în funcție de țara de comercializare. Prima generație s-a fabricat și în România, la Automobile Craiova până în anul 2008.

Matiz este disponibil doar în varianta hatchback cu cinci uși. Modelul inițial a fost proiectat de echipa de la Italdesign Giugiaro, și de-a lungul timpului a avut parte de patru restilizări. În anul 2006, Matiz a fost în centrul unei controverse privind drepturile intelectuale asupra sa, design-ul său fiind copiat de constructorul chinez Chery Automobile în modelul său denumit QQ.

M100
Prima generație, cunoscută sub codul intern M100, a fost lansată în 1998. Designul exterior se baza pe conceptul Lucciola creat de cei de la Italdesign Giugiaro în anul 1993, pe platforma unui Fiat Cinquecento. Motorul de 0,8 litri pe benzină cu injecție multipunct și cutia de viteze erau variante îmbunătățite ale celor de la modelul Tico. Modelul fost fabricat sub licență și în Polonia, India, Pakistan, Taiwan și Vietnam.
da6c4_coverimage.jpg.0x497_q85_detail.jpg
1993_ItalDesign_Cinquecento_Lucciola_04.jpg
Ulterior modelul M100 a fost restilizat pentru conceptul de 5 uși, modelul regăsit des pe piața din România.
daewoo_matiz_8.jpeg
Daewoo_Matiz_20090815_rear.jpg
M150
În anul 2000 modelul a avut prima restilizare minoră (versiunea M150). Acesta a primit din anul 2002 și un motor de un litru cu patru cilindri. Acest model se fabrică încă în Uzbekistan.
pictures_daewoo_matiz_2000_1.jpg
4.jpg
M200
După preluarea celor de la Daewoo de către General Motors, începând din anul 2005 Matiz a trecut la marca Chevrolet în Europa.

Cea de-a doua generație a fost introdusă în 2005, ca versiunea M200, în România fiind comercializată ca Chevrolet Spark. Designul era din nou creat de cei de la Italdesign Giugiaro, motoarele au fost actualizate, coeficientul aerodinamic a fost îmbunătățit, iar interiorul a fost semnificativ modificat, principala diferență fiind amplasarea ceasurilor de bord pe consola centrală. O ușoară restilizare la partea din față a fost făcută în anul 2007. Această generație s-a fabricat și în India, Pakistan, Italia sau Vietnam.
ChevroletMatiz_2008_800x600_wallpaper_03.jpg
chevrolet-spark-1.jpg
M300
A treia generație a modelului, denumită intern M300, a fost prezentată mai întâi în 2007 la New York ca și concept cu trei uși, denumit Chevrolet Beat. Acesta a intrat în producție în anul 2009, iar din 2010 a devenit disponibil și în Europa sub numele de Chevrolet Spark. Motoarele folosite sunt de 1 și 1,2 litri, cu patru cilindri, iar din vara anului 2011, în premieră pentru Matiz, a fost introdusă și o versiune diesel a acestuia, oferită deocamdată doar în India.
CHEVROLET-Matiz-Spark-M300-3913_61.jpg
CHEVROLET-Matiz-Spark-M300-3913_54-1.jpg
Regulament forum Matiz-Club.ro
Stickere Matiz-Club.ro
Calendare Matiz-Club.ro

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator